Se uita in gol, nestiind incotro sa o apuce. Camera obscura ii afunda gandurile in ceea ce parea o prapastie fara fund. Disperarea si goliciunea ii invadau sufletul si erodau incet, dar sigur, cojita de incredere ce o capatase in ultimul timp. Cine ar fi crezut ca viata o va aduce in acelasi loc din care a plecat. Curva asta de viata. Curtezana ce pufaie dintr-o tigara subtire si se uita cu un zambet pervers la intamplarile cainesti ce te jupoaie de viu.
Spera ca timpul va rezolva totul. Asta e sfatul pe care il primea de mica. Timpul. Va rezolva. Totul. Nu s-a culcat pe o ureche. A luptat. A impins. A urlat. Fara nici un efect. Linistea si pacea pe care le-a capatat cu greu, s-au evaporat ca mirajele in desert. Poate ca nu a inteles ca aici a gresit. Ea practic nu a parasit niciodata desertul. Nu cu adevarat. S-a imbatat cu apa rece si a visat o viata perfecta. Doar ca sa se intoarca inapoi in aceasta groapa de gunoi.
"Singuratatea e cel mai aprig dusman. Cand peretii sunt unicii martori ai vietii tale, martori tacuti de altfel, parca mai aprig te afunzi in mocirla." A ramas surprinsa ca i-au scapat aceste cuvinte. Cu un oftat adanc si-a spus ca noutatea nu este faptul ca vorbea singura, ci ca a dat glas acelor ganduri negre ce o bantuie. A mai oftat o data si s-a chircit in pozitia care deja ii devenise comoda. Coconul pe care il forma se voia a fi ultimul strat protector. Ultimul, inainte de somn. Macar visele nu i-au fost atinse de namolul lumesc.
"Maine va fi mai bine". Trebuie. Timpul le rezolva pe toate!
