Perfect day!

fool's garden - yellow lemon tree

Dragii mei,

Cum am avut grija sa va evidentiez in urma cu 3 zile, a fost ziua mea! In primul rand, vreau sa intelegeti ca postarea ce va urma nu va umbri nici macar putin sarbatoarea de care am avut parte cu ocazia zilei de nastere. Si in al doilea rand... nu am nimic de spus in al doilea rand, dar daca nu il treceam lasam primul rand atat de singur.

Mergand pe principiul ca in viata mea, de cand m-am nascut, am zambit o ora si am platit pentru asta 2 ani, imaginati-va ca pentru aproape 2 saptamani in care am plutit, o sa ard in flacarile iadului caminului. 

O sa imi spuneti, bine bine, dar de ce ai fost asa de fericita 2 saptamani? Mai, habar n-am! Jur! Pur si simplu, aproape 2 saptamani chiar, nu m-a atins absolut nimic. A inceput sa ploua, am inceput sa dansez in ploaie, m-a stropit o masina, am calcat intr-o baltoaca sa uniformizez stratul, s-a uitat unu' urat la mine, i-am zambit din tot sufletul, si alte asemena gesturi care separa oamenii buni (binevoitori, optimisti, pozitivi) de pleava populatiei care este in mare formata din oameni insipizi. Da! Timp de 2 saptamani, am fost in stare sa ajung undeva la calcaiul acestei societati de vaza. Dar, cum sunt departe de aceasta categorie sublima, trebuia sa imi traga cineva un sut in fund (care e departe de pasul inainte la care speram) si sa ma trezeasca la realitate. A nu se intelege ca imi asum titlul de om insipid si absolut normal, ca sunt departe de asa ceva, dar cu siguranta sunt la fel de departe si de oamenii buni. Cred ca ar trebui sa se faca o categorie speciala pentru mine : categoria CATA.

Ca sa repet pentru a mia oara un lucru (poate imi intra in reflex odata) imi doresc sa ma angajez inginer. Ei bine, am avut niste interviuri in acest domeniu. Si am reusit sa le pic cu brio. Nu va voi povesti pe indelete cat de caricatura de inginer sunt (desigur ca, dupa interviu, m-am desteptat, dar noh! daca nu esti destept la fata locului, degeaba te mai scarpina creierul pe cap!), ci doar va voi introduce pentru cateva minute in camera in care am dat un al doilea interviu pentru o firma la care mi-ar fi placut sa lucrez :

Am primit o coala maaare cu un desen tehnic pe ea. Toti am recunoscut un arbore. Toti, in afara de mine, au recunoscut un arbore cu caneluri. "Shit, daca afla profu' de OM ca habar n-am avut ca asa arata un arbore cu caneluri cred ca ma linseaza!" Gandurile astea incercam sa le alung pentru a ma concentra sa il ascult pe domnul inginer care ne explica ce trebuie sa facem mai departe.

"Ei bine, presupun ca ati vazut toti unde sunt umerii ce sustin rulmentii conici. Tu don'soara?" Si se uita fix la mine. Cred ca ma tradase fata rosie si privirea incruntata... sau poate mai evident sa fi fost desenul pe care il tineam invers in incercarea de a intelege ceva si picaturile de transpiratie care imi curgeau siroaie pe foaie?

"Ia arata-mi si mie, te rog." si apropiindu-se de mine, se aseaza in dreptul meu pentru a vedea exact ce ii arat.

"Aici?" si indrept tremurand creionul spre un loc de pe langa rulmenti (da,da,da p'aia i-am descoperit rapid).

"Nu don'soara! Unde sunt rulmentii?"

Ei bine, atunci pot spune clar ca am avut o revelatie cum numai eu pot avea "AAA Daaaaaaaaaa, aici sunt umerii de sustinere".

Fara sa se uite la mine, isi continua ideea si incepe sa puna intrebari. Pot spune cu mana pe inima ca nici macar respiratia nu mi se auzea! Da! Vali, Papu, Honey, si toti voi cei care ma cunoasteti, AM TACUT!! Nu am scos un sunet! Nimic.

Se ajunge la un punct in care se vorbea de niste pistoane. Eu ma uitam chioras la desen si nu intelegeam unde vad toti 2 pistoane, cand pe desenul meu nu apare decat unul. Imi venea sa intorc desenul pe toate partile, dar eram sigura ca nu as putea cadea decat intr-un penibil mai mare decat cel in care inotam cu spor. 

"Don'soara, imi poti arata pistoanele?" 

"Nu te creeed!! IAR EU??? R U SERIOUS???" si inrosindu-ma mai tare ca prima oara (de parca s-ar putea asa ceva) ii arat ce credeam eu a fi piston. 

"Nu don'soara! Astia sunt!"

Daca eram cu 10 ani mai mica, si eram intr-o sala plina cu plozi de care m-ar fi durut in fund, as fi bocit ca un copil ce eram, insa cum aici eram cu domni ingineri, si viitori colegi, nu mi s-a pus decat un nod in gat si mi s-au aburit deodata ochii (da! nu ochelarii, ochii). Tinand strans de lacrimi si de nod, am continuat sa ma uit la desen. 

"Ce facultate ati terminat?"

Si uitandu-se fix la mine, astepta un raspuns. 

Ati simtit vreodata un pumn invizibil in stomac? Si in orgoliu in acelasi timp? Si in mandrie? Si in creier? Si in inima? Ei bine, intrebarea asta mi-a sters toata buna dispozitie din ultimele saptamani. Ce mai, intrebarea asta mi-a supt toata buna dispozitie pentru multe saptamani ce urmeaza. 

Lasand capul in jos i-am spus numele facultatii pe care am terminat-o si in restul interviului am sperat din suflet sa nu mai raspund la nici o intrebare. 

M-am inselat. A trebuit sa ma si ridic in picioare sa prezint in fata intregului grup o chestie stupida pe care am gandit-o prost. Chestie pe care am realizat cum as putea-o rezolva abia dupa ce m-am asezat jos.Desi am incercat sa zambesc, cred ca nu trebuia sa fii nici un mare specialist in microexpresii pentru a-ti da seama ca sunt total dezamagita de mine... sau total pe langa subiect. 

Not the end... yet!

1/4 de secol!

Frank sinatra - Happy birthday to you

  La ora 18:00 in urma cu 25 de ani, un anume doctor, dintr-un anume spital, dintr-un anume oras, a tinut pentru prima data in maini o fetita adorabila care urla de zor (de fapt, asemeni lui Stewie, le spuneam sa ma bage inapoi in "gaoace" ca mi-am lasat acolo planurile cu care urma sa cuceresc lumea!).
Da, ati ghicit, fetita aceea era eu.

A sunday smile!

Give me a sunday smile... and wish me all the best! :D

Just the two of us...

18 Bill Withers - Just The Two Of Us

Stii ceva? Vreau sa fiu siropoasa! Da?

Vreau sa fiu siropoasa si sa sun din minut in minut sa vad daca esti ok! Vreau ca atunci cand te vad sa ma comport ca si cum nu te-am mai vazut de secole, chiar daca de ieri nu au trecut decat 12 ore, si vreau sa iti sar in brate si sa te sarut lung.

Vreau sa te iau de mana si sa ma plimb in fata intregului parc asa. Sa stie toata lumea ca tu si cu mine avem ceva, tu si cu mine impartim un pat, o fata de masa, o furculita si un cutit.

Vreau sa scriu despre tine. Pe pereti, pe coli de hartie si in mesaje catre toata agenda, vreau sa scriu ca aseara ne-am intalnit si am stat pe bancuta de langa nuc, imbratisati, vorbind nimicuri si razand din fiecare gest.

Vreau sa o sun pe Honey si sa ii spun plina de speranta ca mi-ai scris o poezioara pe un biletel. Poezioara era stupida, dar era pentru mine si asta a facut-o de 1000 de ori mai frumoasa si mai plina de inteles. Si sa nu mai spun de floarea de plus. Dupa ce ti-am spus ca nu vreau flori in ghiveci sau flori taiate, ai tinut neaparat sa imi dai o floare, chiar daca a trebuit sa o parfumezi cu 10 minute inainte, pentru a-si pastra mirosul. Cea mai frumoasa dintre toate florile, a ta a fost!

Vreau sa ma uit in ochii tai cand suntem doar noi doi si sa ma joc cu degetele pe nasul tau si pe buzele tale. Sa cobor usor pe gat si sa iti mangai pieptul.

Vreau sa te joci in parul meu si sa ma saruti pe frunte cand spun vreo chestie stupida. Sa ma tragi de picioare cand ma supar si ma duc sa stau pe scaun, sau sa ma tachinezi cand sunt prea plina de mine.

Vreau sa fiu siropoasa si sa te iubesc. Vreau sa fiu siropoasa si sa stiu ca iti place!

When it rains!

BEATLES - Here Comes The Sun (Abbey Road/1969)

Cu ciocolata langa mine, ma uit in ecranul laptopului si astept. Astept sa ciocane cineva la usa, sa dea cineva un buzz, sa ma sune un angajator, sa ma simt mai bine. Ok, poate m-as multumi si cu un dezastru natural, gen o tornada sa imi intre pe geam sau vreun tsunami sa imi inunde camera. Mai iau o bucata de ciocolata. Nimic.

Mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta si sa fie toti obligati sa ma angajeze pe mine. M-am hotarat ca vreau sa fiu inginer, observ ca pot invata destul de rapid... dar ce-ti veni. Ca doar nu angajeaza nimeni pe cineva care se uita ca vitelul la poarta noua cand vede un arbore cu caneluri. 

Uff.. sau poate doar in capul meu ma vad un inginer bun. Poate sunt facuta sa crosetez (nu ca m-as pricepe la asta!) si sa stau acasa cu plozii (hmmmm). Nope... it can't be right! Nu stiu nici macar cum sa fiu fata de casa sau o "iubita" ca lumea. Tot in domeniul tehnic ma invart. Da! Mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta. Astfel as putea avea si eu sansa SA INVAT!!! 

Mai iau o bucata de ciocolata. Mi-ar placea sa termin si cartea asta... Aaaa si mi-ar placea sa invat sa merg cu bicicleta. Si sa invat sa joc tenis de camp. Am realizat ca imi doresc foarte mult sa invat sa joc tenis de camp. Deci, mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta si sa stiu sa joc tenis de camp.

Nici sa ma uit la film nu am chef, iar cartea o pastrez pentru cand ma duc la masa. 

Mai mananc o bucata de ciocolata. Si mi-as dori sa locuiesc intr-o casuta a mea. Cu o gradinita frumoasa. La care sa am un gradinar, ca eu nu as fi in stare sa am grija de flori, fie ele si intr-un spatiu deschis. Si casuta mea sa fie rustica, ca in revistele de design de interior pe care le cumpar. Si cand stau pe terasa sa vad ... hamacul legat de cei 2 pomi mari si verzi, inconjurati de multe culori. Cand intru sa vad un living spatios si luminat, cu un semineu inconjurat de pietre mate, in fata caruia ma asteapta un fotoliu mare.
Nu mai vreau ciocolata...

Din urma...

Emilie Mover - Brand New

Hoinaream printre postarile nefinalizate, pentru a mai "curata" spatiul de lucru si eventual pentru a mai gasi niste inspiratie, cand dau de aceasta postare, a carei aparitie trebuia sa se realizeze a doua zi dupa We did it Romania. 

Dupa ziua frumoasa in care meseria mea de gunoier si-a facut debutul, a urmat ziua mov. 

Aceasta zi mov a inceput la ora 4 jumate dimineata, cand telefonul mi-a facut in ciuda si a inceput sa vibreze fara remuscari. Si a tot vibrat, si a tot vibrat si apoi m-a atentionat ca a vibrat si apoi mai ca mi-a dat doua palme, pentru a avea siguranta ca ma voi da jos din pat. Si m-am dat jos din pat! Pana la 7:30 am verificat mailurile, am completat cv-urile, am trimis cv-urile, am verificat site-uri, am vazut un serial, mi-am facut unghiile, apoi le-am ros si alte asemenea activitati, mai mai m-oi plictisi si oi ajunge iar la somnul dulce de dinainte. Noroc cu J, datorita caruia o ora a trecut foarte rapid (deah, cunosc si pasari de noapte!).  Desigur ca m-am aruncat in pat abia dupa un dus lung si dupa ce am reusit sa o trezesc pe Honey. Nici nu stiu cand am inchis ochii, dar cred ca am avut vreo 2 vise pline de actiune. In orice caz, pe la 10 m-a trezit plina de viata. La 11, eram mai fericita ca oricand : 

1. pentru ca m-am intalnit cu matusi'mea si mi-a subliniat ca am slabit;

2. a facut honey papa (chit ca nici pana la ora asta nu am reusit decat sa iau 2 guri);

3. trebuia sa ne pregatim pentru a ajunge in Bucuresti;

4. visam la o zi buna :D!!!

Ziua mea a fost foarte buna si totul s-a datorat hainelor pe care le aveam pe mine. M-am simtit atat de bine in ele, chiar daca in tot Sudul azi a fost o zi ploioasa. Mi-am luat rochita mea mirifica, cizmele mele la fel de mirifice si dresuri MOV!!!Acum probabil incep sa functioneze rotitele din tartacute si sa visati la imagini foarte mov sau chiar flacari violet, dar nu! sunt doar eu cu dresurile mele mov :D. Ceea ce va pot spune cu siguranta este ca pana la sfarsitul zilei, a venit soarele!!

Gotta figure this out...

 

O noua cortina, un nou spectacol, aceiasi actori.
Aici e mai frig ca acolo si acum e mai gol ca atunci. Paharul pe jumatate gol asteapta sa fie prins intre degetele tale si vinul negru dulce asteapta sa fie savurat de buzele pe care nu le-am mai simtit de mult. Perdeaua grea odata cazuta, imi arata camera ce candva era a noastra. Intunericul din interior face loc luminii de afara, iar tu stai intr-un colt al camerei uitandu-te in gol. Te gandesti la altcineva... si eu, ca intotdeauna, ma gandesc la tine. Povestea e mult prea veche si nu o mai spun. Praful de pe carti nu ma ajuta. Ating clapele pianului si sunetele lui imi par atat de indepartate. Iti amintesti cand ma trezeai in simfonii, doar pentru a ne pierde apoi in asternuturi. Eu incerc sa uit. Ma asez pe fotoliul in care ti-am citit atatea povesti. Credeai ca sunt ale mele. Poate erau. Dar nu mai sunt! Nu imi permit sa mai simt ceva, e timpul sa imi iau ramas bun. Deschid usa si ma intorc pentru a te privi. Ai imbatranit. Sau nu, nu te mai vad cu aceiasi ochi. Esti acelasi, dar nu mai esti la fel. Pe scaunul tau nu stateai niciodata incovoiat. Si privirea nu-ti era pierduta. O lacrima mi se prelinge pe obraz si iti mai rostesc numele o data. Poate nu este nepasare, poate nu ma auzi, poate in lumea ta nu mai am loc. Cu mana pe lemnul rece al usii, realizez ca imi este greu sa las totul in urma. Atatea amintiri. Si pe noi. Cand o sa inchid usa, tu o sa dispari pentru totdeauna. Tu cu o parte din mine. Ar trebui sa te urasc, nu? Dar nu o voi face. Ramai cu ea, prietene drag. Adio.
... Si am inchis usa!