Las cartea "Panza de paianjan" pe picioare si imi indrept privirea spre geamul trenului. Greu de crezut ca exista niste privelisti atat de frumoase si totusi atat de dezolante. Vai pline de verde de unde rasare o groapa de gunoi, raulete care isi fac drum printre pietre si cateva bidoane de plastic ce plutesc libere. Chiar si asa, imi pare rau ca nu mi-am luat aparatul foto.
In tren este un zumzet linistit si decid rapid ca nu mai continui sa citesc. Mi s-a spus ca va fi o carte grea, insa pe masura ce imi zboara randurile prin minte, nu fac decat sa ma regasesc printre anumite fraze. Imi place sa cred ca si eu scriu tot ca Cella, dar cu siguranta deja imi acord prea mult credit.
Si totusi, nu toti am trecut prin momente pe care le-am trait cu intensitate? Ma uit iar la priveliste, numai ca imi este mai greu sa ma concentrez pe ceva anume. Verdele este atat de concentrat in aceasta parte a tarii. Si norii sunt mai pufosi si mai albi. Imi aduc aminte de minciuna pe care mi-o spun intr-una "Ii voi desena curand. Ajung acasa, imi iau creioanele si foile si ma duc direct in parc! Nu ma opresc niciunde!!". Ce usor ma mint. Ca tot veni vorba de pufos, m-am ingrasat. Si in fiecare seara imi spun "Maine dimineata ma trezesc devreme, ma imbrac in aia rosii desi sunt cam urati si nu ma prind, si fix in parc o sa ma duc". Dar dimineata, cand ma uit la reflexia din oglinda, parca imi spune ca nu sunt atat de imensa si sunt draguta chiar si asa. Totul e ok pana vine seara, cand ajung inevitabil sa vad vreo poza in care am iesit mai prost, in care m-am uitat mai stramb, si iar imi intra in cap ideea jogging-ului.
Suna telefonul langa mine si ma trezeste din visare. E Honey care suna sa vada cat mai am. Nu am vb prea mult saptamana asta nici cu ea, si sunt sigura abia asteapta sa ne vedem. Si eu.
Ma uit iar la priveliste, la padure, la nori. O sa ii desenez maine. O sa ma duc sa imi iau creioanele si foile si o sa ma duc direct in parc! Nu o sa ma opresc niciunde!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu