Daca m-ai fi intrebat anul trecut pe vremea asta dacă o sa fiu mama, ti-as fi raspuns "in nici un caz". Si totuși Ianuarie 2018 ma găsește mama unui Piscotel incredibil de iubibil de 2 luni minunate. Grele, dar minunate.
Cand ma gandesc la mutrisoara lui nervoasa ca nu mai vrea sa pape san, zambesc, il pup pe frunte, il calmez si ii pregătesc formula. In urmă cu o lună nu eram deloc asa senina. Sau linistită.
Aveam impresia ca nu sunt in stare sa fac nimic potrivit. Nici cel mai basic lucru de mamă, alaptarea, nu îmi ieșea! Auzeam in jurul meu povești frumoase, iar cele care nu erau asa frumoase aveau mame eroine in centru. Nu ca mine, o mama pur normală. In prima săptămână de mămică a venit un consilier in alaptare. Eram sigură ca o să fie fix ceea ce îmi trebuie. Ei bine... Nu a fost pe gustul meu sau noi nu am fost pe gustul ei. Ideea este ca după 5 minute in care m-a văzut cum alaptez, s-a uitat la Andrei care începuse sa plângă și a si pus verdictul problemei mele : fren lingual scurt. Apoi inca vreo 20 de minute a vorbit despre asta. Apoi a plecat. Dezamăgită de aceasta experiență am mai incercat să mă descurc singură.
Cred ca aici e momentul in care dacă nu ai pe cine trebuie lângă tine, clachezi. Îmi uram jumătatea in ultimul hal. Îmi venea să urlu la el și să sar pe el din orice motiv. Că trebuie să mă ridic din pat, că trebuie să mănânc, că trebuie să respir. Dar cel mai mult din cauză că numai eu aveam sâni de alaptat! Noroc că el reacționa diferit "Iubita mea, trebuie sa papi" si o îmbrățișare. "Iubita mea, dormi ca stau eu cu bebe!", "Iubita mea, dacă nu mai poți, ii dăm doar formulă, nu mai plânge!" hop o altă îmbrățișare.
Am decis să mai acord alăptării o sansă. Deja Piscotel nu mai stătea la sân aproape deloc. Norocul a venit cu Ana, datorita căreia am reușit sa alăptez până la 6 luni. S-a văzut clar diferența. Ana, de cum l-a văzut pe Andrei l-a luat în brațe și a început sa vorbească cu el, a început sa ma roage sa ii arat cum îl alăptez.. Trei ore mai târziu, cu ajutorul unor mameloane de silicon, Andrei a avut o masă copioasa de Titi. Nu cred ca pot explica sentimentul pe care l-am avut când în sfârșit am putut sa îmi folosesc sânii în scopul pentru care au fost creați. E unic și prețios!
vineri, 9 noiembrie 2018
Mamă de Andrei. Primul episod de groază!
Ma uit la mânuța ta mica strivita de banda branulei. Ma uit cu groază si cu o neputință ce doare.
Nu știi cu adevărat ce este neputința până nu ajungi într-un astfel de moment, in care slăbit, el este incolacit in jurul tău și tu, cea care ar trebui sa il protejezi indiferent de circumstanțe nu ai ce sa faci. Poți doar sa astepti si sa te rogi. Te rogi la Dumnezeu, la Sfinți, la Îngeri...
Mă uit la mânuța ta mică cum îmi ține degetul ferm. Îmi vine sa plâng atât de tare că încep sa tremur ușor. Observ ca te miști și ma opresc. Tu ești mai important decât orice slabiciune de-a mea.
Spitalul de copii e plin de pacienți. Aparent e epidemie de enterocolita si noi facem parte din cei "norocoși". Doctorita tânără, eu zic pe la max 30 ani, ii spune asistentei "Uite [arătând spre al meu bebe], nu are nici un an si ar trebui sa il tin aici... nu mai sunt locuri. Il externez ca nu mai sunt locuri. E normal?"
Mă uit la mânuța ta mică si mă simt invizibilă, deoarece aceasta e o situație în care nici un giumbusluc învățat până acum nu îți aduce zâmbetul pe buze.
"Sunteți de acord sa ii punem branula? Este deshidratat!" ma întreabă ferm Doctorita. "Da".
"Vino sa ii pui branula și ăstuia mic... Da stiu.. nu a făcut anul!"
"Va rog să ne lăsați sa ne facem treaba doamnă". Aud ca prin vis cand bebe meu începe sa urle. Sunt împinsă usor in alta cameră chiar dacă spun "stau eu.. stau lângă el". Sunt împinsă din nou, chiar dacă încep sa plâng.
"Mai rău faceți dacă stați aici"!
Observ cum ii pierde urma din mânuța si mai încearcă o dată. Urletele ma fac sa ma cutremur si sa îmi repet in minte EȘTI O MAMĂ GROAZNICĂ!
"Nu pot, încearcă si tu" spune asistenta pe lângă care trec spre a ma duce la el si a-i prinde fetisoara ingrozita "sunt aici mami, sunt aici lângă tine. Chiar dacă nu ma vezi, sunt lângă tine!" Sunt împinsă iar afară.
Asistentul care trece pe lângă noi pare amuzat "ia uite, copilul plânge înăuntru si mama afară"
Din fericire el reușește sa ii pună branula in cealaltă mâna. Cred ca băiețelul meu este epuizat de cât a urlat. Are forța doar să se agațe de mine. Cât mă urasc!
Ma uit la mânuța ta mică si mă intreb de ce nu am nici o putere magică?
(a trecut episodul, suntem bine și Andrei este fericit, vesel și din ce în ce mai minunat!)
Nu știi cu adevărat ce este neputința până nu ajungi într-un astfel de moment, in care slăbit, el este incolacit in jurul tău și tu, cea care ar trebui sa il protejezi indiferent de circumstanțe nu ai ce sa faci. Poți doar sa astepti si sa te rogi. Te rogi la Dumnezeu, la Sfinți, la Îngeri...
Mă uit la mânuța ta mică cum îmi ține degetul ferm. Îmi vine sa plâng atât de tare că încep sa tremur ușor. Observ ca te miști și ma opresc. Tu ești mai important decât orice slabiciune de-a mea.
Spitalul de copii e plin de pacienți. Aparent e epidemie de enterocolita si noi facem parte din cei "norocoși". Doctorita tânără, eu zic pe la max 30 ani, ii spune asistentei "Uite [arătând spre al meu bebe], nu are nici un an si ar trebui sa il tin aici... nu mai sunt locuri. Il externez ca nu mai sunt locuri. E normal?"
Mă uit la mânuța ta mică si mă simt invizibilă, deoarece aceasta e o situație în care nici un giumbusluc învățat până acum nu îți aduce zâmbetul pe buze.
"Sunteți de acord sa ii punem branula? Este deshidratat!" ma întreabă ferm Doctorita. "Da".
"Vino sa ii pui branula și ăstuia mic... Da stiu.. nu a făcut anul!"
"Va rog să ne lăsați sa ne facem treaba doamnă". Aud ca prin vis cand bebe meu începe sa urle. Sunt împinsă usor in alta cameră chiar dacă spun "stau eu.. stau lângă el". Sunt împinsă din nou, chiar dacă încep sa plâng.
"Mai rău faceți dacă stați aici"!
Observ cum ii pierde urma din mânuța si mai încearcă o dată. Urletele ma fac sa ma cutremur si sa îmi repet in minte EȘTI O MAMĂ GROAZNICĂ!
"Nu pot, încearcă si tu" spune asistenta pe lângă care trec spre a ma duce la el si a-i prinde fetisoara ingrozita "sunt aici mami, sunt aici lângă tine. Chiar dacă nu ma vezi, sunt lângă tine!" Sunt împinsă iar afară.
Asistentul care trece pe lângă noi pare amuzat "ia uite, copilul plânge înăuntru si mama afară"
Din fericire el reușește sa ii pună branula in cealaltă mâna. Cred ca băiețelul meu este epuizat de cât a urlat. Are forța doar să se agațe de mine. Cât mă urasc!
Ma uit la mânuța ta mică si mă intreb de ce nu am nici o putere magică?
(a trecut episodul, suntem bine și Andrei este fericit, vesel și din ce în ce mai minunat!)
miercuri, 28 februarie 2018
Mamă de Andrei
Au trecut 4 luni de cand ești in viata noastră. 4 luni atât de scurte si totuși atât de lungi.
Ma uit la tine cum dormi. Este prima oară cand adormi singur, fără suzi si fără mâinile mele. Deși am încercat sa nu te tin prea mult in brațe, în ultima perioadă ziua, te adorm in brațele mele si te țin apoi pe mine cât pot de mult. Când ridici ochișorii, semn ca te-ai trezit încerc sa îmi scrijelesc in minte imaginea ta, pentru a o avea toata viata. Nu este zi sa nu ii mulțumesc Celui de sus pentru ca exiști. In urma cu 4 ani, cand l-am cunoscut pe tatăl tău nu vedeam atât de departe in viitor. Nu știam ca acele ore bucurandu-ne unul de compania celuilalt vor duce aici. Era unul dintre mulți. Și totuși, am realizat ca el este exact ceea ce lipsea în viața mea. Doza aceea de morocaneala, romantism, dragoste, pe care mi-am dorit-o. Perfect pentru mine. Perfect pentru amândoi.
Ma uit la tine cum dormi si imi dau lacrimile de fericire. În ultima perioadă acest lucru se întâmplă des. Ai inceput sa faci niște lucruri care imi arată cat de mult evoluezi. Te iubim, Andrei. Sper ca intr-o zi sa citești aceste rânduri si sa știi ca ești cel mai minunat om din viața noastră (sunt sigură ca tatăl tău ma aprobă!).
Mă uit la tine cum dormi si sper sa îți fiu cea mai bună mamă, sa te țin de mâna de la primul pas și sa te prind dacă va fi nevoie si să te susțin de fiecare dată! Am încredere de pe acum în tine! Știu deja ca ești perfect si sunt sigură că peste ani nu vei fi mai prejos.
Mă uit la tine cum dormi... Te iubește mama!
Ma uit la tine cum dormi. Este prima oară cand adormi singur, fără suzi si fără mâinile mele. Deși am încercat sa nu te tin prea mult in brațe, în ultima perioadă ziua, te adorm in brațele mele si te țin apoi pe mine cât pot de mult. Când ridici ochișorii, semn ca te-ai trezit încerc sa îmi scrijelesc in minte imaginea ta, pentru a o avea toata viata. Nu este zi sa nu ii mulțumesc Celui de sus pentru ca exiști. In urma cu 4 ani, cand l-am cunoscut pe tatăl tău nu vedeam atât de departe in viitor. Nu știam ca acele ore bucurandu-ne unul de compania celuilalt vor duce aici. Era unul dintre mulți. Și totuși, am realizat ca el este exact ceea ce lipsea în viața mea. Doza aceea de morocaneala, romantism, dragoste, pe care mi-am dorit-o. Perfect pentru mine. Perfect pentru amândoi.
Ma uit la tine cum dormi si imi dau lacrimile de fericire. În ultima perioadă acest lucru se întâmplă des. Ai inceput sa faci niște lucruri care imi arată cat de mult evoluezi. Te iubim, Andrei. Sper ca intr-o zi sa citești aceste rânduri si sa știi ca ești cel mai minunat om din viața noastră (sunt sigură ca tatăl tău ma aprobă!).
Mă uit la tine cum dormi si sper sa îți fiu cea mai bună mamă, sa te țin de mâna de la primul pas și sa te prind dacă va fi nevoie si să te susțin de fiecare dată! Am încredere de pe acum în tine! Știu deja ca ești perfect si sunt sigură că peste ani nu vei fi mai prejos.
Mă uit la tine cum dormi... Te iubește mama!
miercuri, 15 noiembrie 2017
Mama... O Doamne!
18.10.2017
12:15 Am tot miscat picioarele. Am inteles ca face bine. Aparent in vreo 10 minute o sa fiu transferata de la terapie intensiva catre rezerva. Dupa numai 8 ore. Trebuie sa fi mers totul ca pe roate in operatie daca deja ma "elibereaza". Am o teama cand vine vorba de scos sonda. Mai bine nu citeam cele 100 de povesti despre cezariana. Acum parca aud toate vocile de pe net. Gagica de la terapie imi spune ca nu ar trebui sa imi fac probleme. Si o scoate. Ce-i drept nu am simtit nimic. Absolut nimic. Ma ridic cu ajutorul ei si ma asez pe scaunul cu rotile de langa pat. Ok. Nu este deloc rau.
13:20 Mi l-au adus pe Andrei in camera. Este langa patul meu. Ma uit hipnotizata la el. Dumnezeule, este atat de frumos! Mi-a spus asistenta de la neo ca a facut furori. Are parul negru si des, si fetele de la neo l-au zburlit cu totul. Este atat de mic si infasat. I se vede doar caputul. Parca este un strudel cu surprize. Nu-mi mai pot lua privirea de la el.
19:30 Nu e așa rău. Daca totul merge bine, in câteva ore o sa urc/cobor scări. Andrei a stat toată ziua cu mine. L-am pus la sân, dar nu s-a întâmplat nimic. El nu a supt, eu nu am avut lapte. A fost asa ciudat sa il țin in brațe. Mi-a fost frică sa il iau singură. O sa plec cu el acasă in 3 zile si mie mi-e frica sa il iau singură in brațe. E un început bun. NOT! Sun la asistente ca vreau sa ma duc la baie. Nu e cea mai faină opțiune, sa stea cineva cu tine cat faci treburi, dar dupa ce mi-a strâns asistenta de la terapie intensivă sfarcul, ca sa il atașeze pe Andrei, parcă nu mai știu ce înseamnă intimitatea. Tanti ma tine strâns. E deja a treia oară cand facem asta. Stand pe toaleta realizez ca ceva nu este in regula. Aparent am zis asta cu voce tare, deoarece tanti apare in fața ochilor semi închiși. Nu mai am forța sa fac nimic si simt cum energia imi dispare si un val de vomă imi urca spre gât. Pe ușa de la baie mai intră încă două asistente si toate trei ma așează pe podeaua baii. Una imi ridica picioarele in sus, alta imi uda fata si a treia mișcă o hartie încercând sa îmi facă aer. Încep sa imi revin si un lucru e clar : nu o sa mai vin la baie niciodată.
22:00 In sfârșit am realizat de ce mi-a fost rău. Nu am mâncat cine știe ce de ieri. Astăzi am avut o supă pe la prânz, pe care nu am terminat-o ca sa nu ma duc la baie si cam atât. După minunatul episod de pe podeaua baii apare miraculos o cină copioasa. Eh, nu a fost asa mare, dar a fost. Andrei a fost luat încă de cand mi-a fost rau. Deja imi este dor de el. Am primit si doua somnifere. Sper sa dorm mult. Trebuie sa imi revin rapid!
19:30 Nu e așa rău. Daca totul merge bine, in câteva ore o sa urc/cobor scări. Andrei a stat toată ziua cu mine. L-am pus la sân, dar nu s-a întâmplat nimic. El nu a supt, eu nu am avut lapte. A fost asa ciudat sa il țin in brațe. Mi-a fost frică sa il iau singură. O sa plec cu el acasă in 3 zile si mie mi-e frica sa il iau singură in brațe. E un început bun. NOT! Sun la asistente ca vreau sa ma duc la baie. Nu e cea mai faină opțiune, sa stea cineva cu tine cat faci treburi, dar dupa ce mi-a strâns asistenta de la terapie intensivă sfarcul, ca sa il atașeze pe Andrei, parcă nu mai știu ce înseamnă intimitatea. Tanti ma tine strâns. E deja a treia oară cand facem asta. Stand pe toaleta realizez ca ceva nu este in regula. Aparent am zis asta cu voce tare, deoarece tanti apare in fața ochilor semi închiși. Nu mai am forța sa fac nimic si simt cum energia imi dispare si un val de vomă imi urca spre gât. Pe ușa de la baie mai intră încă două asistente si toate trei ma așează pe podeaua baii. Una imi ridica picioarele in sus, alta imi uda fata si a treia mișcă o hartie încercând sa îmi facă aer. Încep sa imi revin si un lucru e clar : nu o sa mai vin la baie niciodată.
22:00 In sfârșit am realizat de ce mi-a fost rău. Nu am mâncat cine știe ce de ieri. Astăzi am avut o supă pe la prânz, pe care nu am terminat-o ca sa nu ma duc la baie si cam atât. După minunatul episod de pe podeaua baii apare miraculos o cină copioasa. Eh, nu a fost asa mare, dar a fost. Andrei a fost luat încă de cand mi-a fost rau. Deja imi este dor de el. Am primit si doua somnifere. Sper sa dorm mult. Trebuie sa imi revin rapid!
marți, 7 noiembrie 2017
Mama... in sfârșit!!
18.10.2017
2:15 Am telefonul la mine, deoarece asistenta a spus ca il pot lua in eventualitatea in care doctorul e de acord cu mine. Da, este momentul sa imi sun soțul. Incontrolabil mâna imi tremură. Ba nu, tremur toata. Operatie. Prima operație din viața mea. Suna o dată. Cum o sa ma descurc cu operatia? Tăiată si cu dureri? Suna a doua oară. Cum o sa ma aplec sa imi iau băiatul in brațe? Suna a treia oară. Si cu laptele? Dacă nu o sa am lapte? Ce o sa fac? Suna a patra oară. Alex? Simt cum incep sa se adune lacrimi in ochi. De când sunt gravidă am plâns ca un prunc. Aparent continui șirul. Mai formez o data numarul. Ma operează. Da, tremur toată. "Alo?!" In sfârșit!! Iubitul meu, hai. "Ce? Unde?" Hai la spital e momentul. Nu reușesc sa ii spun ca imi vor face cezariana.
2:35 Sunt întinsă pe spate. Imi clantane dinții in gură. Ce e drept nu-mi mai simt picioarele. Ba da, stai. Le simt, dar parcă sunt ale altcuiva. Alex a sunat mai devreme si a vorbit cu asistenta. Le spun ca vreau sa il pup. Știu ca nu vrea sa participe la naștere, dar vreau sa il pup. E barca mea de salvare. Simt ca nu o sa mai tremur atât dacă o sa ma pupe. "Ce, tatăl nu participa?" Nu. Dar lasati-l sa ma pupe. Va rog. Dupa ce termină tot de pregatit, intorc capul si il văd. Cred ca imi citește panica din ochi, deoarece se apropie de mine. "Doamnă, nu țineți capul așa. O sa va doară capul dupa operație." Da, parcă imi aduc aminte ceva de la curs. Dar trebuia sa il văd pe Alex. Trebuia! Se apropie de mine si ii simt mainile pe cap. Ma mângâie pe cap. E aici sa stea. Si sa ma mângâie pe cap. As vrea sa plâng de frică și sa ii spun ca il iubesc. Ca mâinile lui ma fac sa uit ca sunt aici pe masa de operație. Cumva se estompeaza glasurile din jur si toate simțurile imi sunt ancorate la tample, catre degetele lui Alex. Te iubesc!
2:58 "Puteti veni aici" ii spune asistenta lui Alex. El se ridica si mie imi sta inima. Ar trebui sa aud ceva, nu? Si se aude. Un carait micut, apoi un urlet de-a dreptul. Clar si raspicat, Andrei ne anunță ca a sosit. ANDREI, BINE AI VENIT IN VIAȚA NOASTRĂ!! Imi vine sa urlu ca nu il pot vedea. Ca nu il pot tine in brate. Sunt pe masa asta nenorocită si nu imi pot vedea băiatul. Te iubeste mama, Andrei. Si desi ma tin tare sa nu plang, deodată asistenta mi-l așează pe obraz. "Hai sa o salutăm si pe mama!". Incredibil ce micuț e. Caldura pe care o emană isi lasă o amprenta pe obrazul meu. Ce frumos ești. Ești atât de minunat. Doamne, e al meu? Parcă il am de o vesnicie pe obraz, si totuși parca il am de 2 secunde. "Gata, trebuie sa plecăm. Tăticule, hai si tu". Si rămân iar pe masa de operatie. Cu un soț si un bebeluș nou născut la un etaj mai sus. Îmi clantane dinții in gură si imi curg lacrimile pe obraji. Cineva a schimbat poziția lampii de sus si acum pot vedea ce se întâmplă in zona burticii. Credeam ca Anatomia lui Grey e departe de adevăr, dar observ ca nu. Parca văd matele si mâinile doctorilor cum se mișcă. Sunt fascinată.
4:23 Am ajuns la terapie intensivă. Încă nu imi simt picioarele. Nu trebuie sa imi mișc capul decât stanga dreapta, nu sus jos. Sa țin minte. Nu vreau sa ies cu o cefalee acuta din spital. Vad o asistentă cu piscotul pe care l-am avut pe obraz mai devreme. Mi-l aduce si mi-l pune la piept. Doamne ce mic este! Ce firav! Ce impaturit. Asistenta imi scoate sânul din cămașă si încearcă sa introducă sfarcul in gurita lui Andrei. Serios? Așa se pune la piept? Eu nu ma pot misca deloc. Am patul aproape drept. Ar trebui ca Andrei sa prindă instinctiv din sfarc si sa suga? Nu o face. Totul dureaza 20 de secunde maxim. "Nu suge" spune asistenta, de parcă nu as fi observat. Serios? Asta e tentativa de a-l pune la piept dupa naștere? Lamentabil! Mi-l mai pune pe o dată pe obraz. Andrei? Mami o sa se facă bine si o sa te țină in brațe si o sa te alinte, si o sa iti cânte si o sa iti bage sfarcul ăla in gură, si o sa te alapteze si o sa îți ofere dragoste necondiționată cat timp va trai!!
2:15 Am telefonul la mine, deoarece asistenta a spus ca il pot lua in eventualitatea in care doctorul e de acord cu mine. Da, este momentul sa imi sun soțul. Incontrolabil mâna imi tremură. Ba nu, tremur toata. Operatie. Prima operație din viața mea. Suna o dată. Cum o sa ma descurc cu operatia? Tăiată si cu dureri? Suna a doua oară. Cum o sa ma aplec sa imi iau băiatul in brațe? Suna a treia oară. Si cu laptele? Dacă nu o sa am lapte? Ce o sa fac? Suna a patra oară. Alex? Simt cum incep sa se adune lacrimi in ochi. De când sunt gravidă am plâns ca un prunc. Aparent continui șirul. Mai formez o data numarul. Ma operează. Da, tremur toată. "Alo?!" In sfârșit!! Iubitul meu, hai. "Ce? Unde?" Hai la spital e momentul. Nu reușesc sa ii spun ca imi vor face cezariana.
2:35 Sunt întinsă pe spate. Imi clantane dinții in gură. Ce e drept nu-mi mai simt picioarele. Ba da, stai. Le simt, dar parcă sunt ale altcuiva. Alex a sunat mai devreme si a vorbit cu asistenta. Le spun ca vreau sa il pup. Știu ca nu vrea sa participe la naștere, dar vreau sa il pup. E barca mea de salvare. Simt ca nu o sa mai tremur atât dacă o sa ma pupe. "Ce, tatăl nu participa?" Nu. Dar lasati-l sa ma pupe. Va rog. Dupa ce termină tot de pregatit, intorc capul si il văd. Cred ca imi citește panica din ochi, deoarece se apropie de mine. "Doamnă, nu țineți capul așa. O sa va doară capul dupa operație." Da, parcă imi aduc aminte ceva de la curs. Dar trebuia sa il văd pe Alex. Trebuia! Se apropie de mine si ii simt mainile pe cap. Ma mângâie pe cap. E aici sa stea. Si sa ma mângâie pe cap. As vrea sa plâng de frică și sa ii spun ca il iubesc. Ca mâinile lui ma fac sa uit ca sunt aici pe masa de operație. Cumva se estompeaza glasurile din jur si toate simțurile imi sunt ancorate la tample, catre degetele lui Alex. Te iubesc!
2:58 "Puteti veni aici" ii spune asistenta lui Alex. El se ridica si mie imi sta inima. Ar trebui sa aud ceva, nu? Si se aude. Un carait micut, apoi un urlet de-a dreptul. Clar si raspicat, Andrei ne anunță ca a sosit. ANDREI, BINE AI VENIT IN VIAȚA NOASTRĂ!! Imi vine sa urlu ca nu il pot vedea. Ca nu il pot tine in brate. Sunt pe masa asta nenorocită si nu imi pot vedea băiatul. Te iubeste mama, Andrei. Si desi ma tin tare sa nu plang, deodată asistenta mi-l așează pe obraz. "Hai sa o salutăm si pe mama!". Incredibil ce micuț e. Caldura pe care o emană isi lasă o amprenta pe obrazul meu. Ce frumos ești. Ești atât de minunat. Doamne, e al meu? Parcă il am de o vesnicie pe obraz, si totuși parca il am de 2 secunde. "Gata, trebuie sa plecăm. Tăticule, hai si tu". Si rămân iar pe masa de operatie. Cu un soț si un bebeluș nou născut la un etaj mai sus. Îmi clantane dinții in gură si imi curg lacrimile pe obraji. Cineva a schimbat poziția lampii de sus si acum pot vedea ce se întâmplă in zona burticii. Credeam ca Anatomia lui Grey e departe de adevăr, dar observ ca nu. Parca văd matele si mâinile doctorilor cum se mișcă. Sunt fascinată.
4:23 Am ajuns la terapie intensivă. Încă nu imi simt picioarele. Nu trebuie sa imi mișc capul decât stanga dreapta, nu sus jos. Sa țin minte. Nu vreau sa ies cu o cefalee acuta din spital. Vad o asistentă cu piscotul pe care l-am avut pe obraz mai devreme. Mi-l aduce si mi-l pune la piept. Doamne ce mic este! Ce firav! Ce impaturit. Asistenta imi scoate sânul din cămașă si încearcă sa introducă sfarcul in gurita lui Andrei. Serios? Așa se pune la piept? Eu nu ma pot misca deloc. Am patul aproape drept. Ar trebui ca Andrei sa prindă instinctiv din sfarc si sa suga? Nu o face. Totul dureaza 20 de secunde maxim. "Nu suge" spune asistenta, de parcă nu as fi observat. Serios? Asta e tentativa de a-l pune la piept dupa naștere? Lamentabil! Mi-l mai pune pe o dată pe obraz. Andrei? Mami o sa se facă bine si o sa te țină in brațe si o sa te alinte, si o sa iti cânte si o sa iti bage sfarcul ăla in gură, si o sa te alapteze si o sa îți ofere dragoste necondiționată cat timp va trai!!
Mamă : ma taie!
18.10.2017
1:30 In sfârșit am chemat-o pe tanti cu TNS. Contractiile sunt din ce in ce mai puternice. Sau cel puțin eu asa le simt. Rămân fără aer timp de cele 45 secunde in care simt durerea și clipul de pe youtube nu pare sa fie foarte util. Inspira 1,2,3. Expira 1,2,3,4. Sa-mi bag toată ****. Dacă ăștia se așteaptă să nu injur ca la usa cortului, nu știu cu cine au de-a face. F***-i!! $*%@€&3€»[<. Ca si cum contractiile nu ar fi suficiente simt cum incepe sa iasă apa dintre picioare. SUPER!! IN P*** MEA!!! Dacă ăsta ar trebui sa fie un sentiment înălțător, sunt departe de el. Foarte departe. Apare si asistenta. Rușinată ii spun de apa ce mi s-a prelins pe saltea. Nepăsătoare imi spune ca nu am contractii asa mari. Frate, serios?!?! Dacă astea nu sunt contractii mari, ce rahat fac la alea mari. Mai vine o contractie si simt cum imi inclestez dinții. Aproape ca aud cum crăpa smaltul si imi imaginez cum la sfârșit de travaliu sunt stirba. "Chiar va dor așa tare contractiile?" Ma întreabă asistenta văzând probabil fata-mi terminată. Mă gandesc la Adi Despot "trei in p*** mea" si ma limitez la a da din cap. "Haideți ca vorbesc cu medicul de gardă." Pot sa il chem pe soțul meu? o intreb semi panicată, realizând ca nu vreau sa mai stau singură. Nu mai vreau. "Inca nu, haideți să vedem ce zice medicul de gardă"
1:40 Nu-mi pot stăpâni lacrimile. Nu vreau sa fiu singură. O contractie imi aduce aminte de ce sunt aici. Pe lângă dureri, mai am si sughituri, si ma înec cu lacrimile. Nu mai vreau sa fiu singură. Îl vreau pe Alex. Inspira 1,2,3. Expiră 1,2,3,4. "Doamnă, va doare asa tare?" Ma întreabă asistenta care tocmai ce a intrat iar. Ma așteptam sa dureze mai mult. Ma gandeam ca medicul de garda e ocupat cu alti pacienți. Ca va dura o veșnicie sa ma vadă. Ei bine nu. 2 minute. Atât a durat. "Doamnă?" Imi vine sa ma trântesc pe podea si sa urlu IL VREAU PE ALEX!!! In loc de asta ma ridic cu greu din pat, cu lacrimile încă curgand siroi, ii spun ca "de la emoții" si "putem merge".
1:50 "Doar un deget" zice medicul de gardă in timp ce împinge degetul in placenta. Da, este in interior! Doare ca dracu si imi vine sa o ciufulesc, dar intre contractii si cina "fastuoasa" nu mai am energie sa strang oameni de gât. "Observi?" O întreabă pe asistenta. "Da. E verde!". Ok. Il chem pe doctor. "Doamnă, stați linistită. Il chemăm pe domnul Doctor." E ca si cum ti-ar spune, luați loc, avem sa va dam o veste. Ce cacat e verde? Nu sunt dilatată suficient. Doar 1 cm. Si contracțiile nu ar trebui sa fie asa dureroase. Ce se întâmplă aici? Alex? Unde ești?!?!
2:00 "Doamna Donca... avem doua opțiuni." Imi spune dl Doctor, după ce si-a introdus si el in prealabil degetul in placenta si a verificat culoare, stadiu si toate cele. Cand auzi treaba cu doua optiuni, iti îngheață un pic sangele in vene. Două opțiuni. Una mai rea si una mai puțin rea. Sau ambele rele. Sau??? "Putem încerca sa nasteti natural. Poate dura peste 5 ore, si chiar si asa, sunt sanse de peste 80% sa ajungeți tot la cezariana. Cordonul bebelusului este in jurul gatului. Lichidul amniotic este verde si ăsta este un semn de stres bebe. Procesul in sine ar putea cauza suferinta bebelușului." Imi vajaie capul. Suferinta bebe. Sub nici o formă, ii spun slăbit. "A doua opțiune ar fi cezariana." Fie, cezariana. Oricum, la ce dureri aveam, erau mari șanse sa le cer eu cezariana in maxim o oră. "Ok. Pregatiti pacienta". Si ALEX???
1:30 In sfârșit am chemat-o pe tanti cu TNS. Contractiile sunt din ce in ce mai puternice. Sau cel puțin eu asa le simt. Rămân fără aer timp de cele 45 secunde in care simt durerea și clipul de pe youtube nu pare sa fie foarte util. Inspira 1,2,3. Expira 1,2,3,4. Sa-mi bag toată ****. Dacă ăștia se așteaptă să nu injur ca la usa cortului, nu știu cu cine au de-a face. F***-i!! $*%@€&3€»[<. Ca si cum contractiile nu ar fi suficiente simt cum incepe sa iasă apa dintre picioare. SUPER!! IN P*** MEA!!! Dacă ăsta ar trebui sa fie un sentiment înălțător, sunt departe de el. Foarte departe. Apare si asistenta. Rușinată ii spun de apa ce mi s-a prelins pe saltea. Nepăsătoare imi spune ca nu am contractii asa mari. Frate, serios?!?! Dacă astea nu sunt contractii mari, ce rahat fac la alea mari. Mai vine o contractie si simt cum imi inclestez dinții. Aproape ca aud cum crăpa smaltul si imi imaginez cum la sfârșit de travaliu sunt stirba. "Chiar va dor așa tare contractiile?" Ma întreabă asistenta văzând probabil fata-mi terminată. Mă gandesc la Adi Despot "trei in p*** mea" si ma limitez la a da din cap. "Haideți ca vorbesc cu medicul de gardă." Pot sa il chem pe soțul meu? o intreb semi panicată, realizând ca nu vreau sa mai stau singură. Nu mai vreau. "Inca nu, haideți să vedem ce zice medicul de gardă"
1:40 Nu-mi pot stăpâni lacrimile. Nu vreau sa fiu singură. O contractie imi aduce aminte de ce sunt aici. Pe lângă dureri, mai am si sughituri, si ma înec cu lacrimile. Nu mai vreau sa fiu singură. Îl vreau pe Alex. Inspira 1,2,3. Expiră 1,2,3,4. "Doamnă, va doare asa tare?" Ma întreabă asistenta care tocmai ce a intrat iar. Ma așteptam sa dureze mai mult. Ma gandeam ca medicul de garda e ocupat cu alti pacienți. Ca va dura o veșnicie sa ma vadă. Ei bine nu. 2 minute. Atât a durat. "Doamnă?" Imi vine sa ma trântesc pe podea si sa urlu IL VREAU PE ALEX!!! In loc de asta ma ridic cu greu din pat, cu lacrimile încă curgand siroi, ii spun ca "de la emoții" si "putem merge".
1:50 "Doar un deget" zice medicul de gardă in timp ce împinge degetul in placenta. Da, este in interior! Doare ca dracu si imi vine sa o ciufulesc, dar intre contractii si cina "fastuoasa" nu mai am energie sa strang oameni de gât. "Observi?" O întreabă pe asistenta. "Da. E verde!". Ok. Il chem pe doctor. "Doamnă, stați linistită. Il chemăm pe domnul Doctor." E ca si cum ti-ar spune, luați loc, avem sa va dam o veste. Ce cacat e verde? Nu sunt dilatată suficient. Doar 1 cm. Si contracțiile nu ar trebui sa fie asa dureroase. Ce se întâmplă aici? Alex? Unde ești?!?!
2:00 "Doamna Donca... avem doua opțiuni." Imi spune dl Doctor, după ce si-a introdus si el in prealabil degetul in placenta si a verificat culoare, stadiu si toate cele. Cand auzi treaba cu doua optiuni, iti îngheață un pic sangele in vene. Două opțiuni. Una mai rea si una mai puțin rea. Sau ambele rele. Sau??? "Putem încerca sa nasteti natural. Poate dura peste 5 ore, si chiar si asa, sunt sanse de peste 80% sa ajungeți tot la cezariana. Cordonul bebelusului este in jurul gatului. Lichidul amniotic este verde si ăsta este un semn de stres bebe. Procesul in sine ar putea cauza suferinta bebelușului." Imi vajaie capul. Suferinta bebe. Sub nici o formă, ii spun slăbit. "A doua opțiune ar fi cezariana." Fie, cezariana. Oricum, la ce dureri aveam, erau mari șanse sa le cer eu cezariana in maxim o oră. "Ok. Pregatiti pacienta". Si ALEX???
luni, 6 noiembrie 2017
Mamă! Mamă... Mamă?!?!
17.10.2017
9:00 M-am trezit cu o senzație de umezeala in pantaloni. Mi-am zis ca asa trebuie sa se simta cand se rupe apa. Sigur asa se simte. Asta e momentul. Intru in travaliu! Andrei, ești cel mai punctual copil din lume!!
9:15 Ok. Nu este apa! Este dopul. Mi-a ieșit dopul. Ce ciudat. Parca as fi o sticlă de sampanie careia i-a sarit dopul. Ce zicea doctorul? Sa nu ma panichez? Sa nu sar de urgență in taxi? Oare sa il sun pe Alex? Hai sa fac o baie inainte.
10:30 Suntem la Regina Maria. Panică maximă din partea tuturor. Formulare peste formulare. Eu stau calmă si le spun ca nu o sa ma internez, e doar dopul. Alex e la fel de calm.
11:30 E oficial. Sunt internată. Nu am contractii, nu am apă, am doar o cămașă de noapte si o colegă de rezervă. Mai facem un TNS sa vedem starea celui mic. Contractiile sunt mici, de aceea nu le simt. Nu am mâncat nimic, in afară de o amarata de plăcintă cu brânză si stomacul imi face nazuri. Parcă ma ia cu leșin. Lasă ca se servește masa la 14:00 si o sa mănânc atunci.
16:00 Inca nu a venit nimeni cu prânzul. Nici apă nu am primit încă. Alex a plecat si vine mai pe seară. Intreb de mâncare. Nu mai pot gandi de foame. Colega mea deja seamănă cu o bucata de ceafă de porc. Sau o salată. Sau ambele.
16:30 INCREDIBIL!! Nu o sa mănânc pentru ca nu se stie dacă nasc. Nu am contractii, nu am nici o schimbare in statutul meu de gravida. Si cu toate astea nu mananc. Si nici nu o sa mănânc, ca nu se știe. Sunt atât de lipsită de vlagă ca nu am energie sa ma cert cu nimeni.
18:00 O sa mănânc cina. 'Sa mâncati tot, da?' mi se transmite de catre o asistenta. Femeie, imi vine sa mănânc si caserola de plastic in care mi-ai adus mancarea. Tot înseamnă o bucatica de pește cu niște piure. Aș mânca si masa pe care e pusa caserola.
20:00 Ii spun lui Alex sa stea liniștit. Sigur nu vine Andrei astăzi. Colega de rezervă a născut prin cezariana si probabil se afla deja la terapie intensivă. Soțul a venit cu bebicul in cameră. E atât de fericit. Intr-un final rămân singură in cameră. Eu si cartea mea. Andrei sigur nu vine astăzi.
23:00 Tocmai a plecat tanti cu TNS-ul si ceva se schimbă. Asta este contractia oare? O durere intensă in partea inghinala ma lasa fără aer. Am uitat tot ce am citit si ce am aflat in ultima perioada. Cum trebuia sa respir? O sa-mi bag ****. Încerc sa ma țin de suportul patului si sa imi aduc aminte sa respir. 45 secunde trec de parcă ar fi ore. Asta e contractia ușoară?? La naiba. Oare sa o chem pe tanti cu TNS iar? Nu. Doctorul spunea sa aștept contractii din 6-7 minute, care sa dureze un minut. Deci sa le monitorizez. F**k mai vine una!! Deci cum sa respir?!?! Cacat!!!
9:00 M-am trezit cu o senzație de umezeala in pantaloni. Mi-am zis ca asa trebuie sa se simta cand se rupe apa. Sigur asa se simte. Asta e momentul. Intru in travaliu! Andrei, ești cel mai punctual copil din lume!!
9:15 Ok. Nu este apa! Este dopul. Mi-a ieșit dopul. Ce ciudat. Parca as fi o sticlă de sampanie careia i-a sarit dopul. Ce zicea doctorul? Sa nu ma panichez? Sa nu sar de urgență in taxi? Oare sa il sun pe Alex? Hai sa fac o baie inainte.
10:30 Suntem la Regina Maria. Panică maximă din partea tuturor. Formulare peste formulare. Eu stau calmă si le spun ca nu o sa ma internez, e doar dopul. Alex e la fel de calm.
11:30 E oficial. Sunt internată. Nu am contractii, nu am apă, am doar o cămașă de noapte si o colegă de rezervă. Mai facem un TNS sa vedem starea celui mic. Contractiile sunt mici, de aceea nu le simt. Nu am mâncat nimic, in afară de o amarata de plăcintă cu brânză si stomacul imi face nazuri. Parcă ma ia cu leșin. Lasă ca se servește masa la 14:00 si o sa mănânc atunci.
16:00 Inca nu a venit nimeni cu prânzul. Nici apă nu am primit încă. Alex a plecat si vine mai pe seară. Intreb de mâncare. Nu mai pot gandi de foame. Colega mea deja seamănă cu o bucata de ceafă de porc. Sau o salată. Sau ambele.
16:30 INCREDIBIL!! Nu o sa mănânc pentru ca nu se stie dacă nasc. Nu am contractii, nu am nici o schimbare in statutul meu de gravida. Si cu toate astea nu mananc. Si nici nu o sa mănânc, ca nu se știe. Sunt atât de lipsită de vlagă ca nu am energie sa ma cert cu nimeni.
18:00 O sa mănânc cina. 'Sa mâncati tot, da?' mi se transmite de catre o asistenta. Femeie, imi vine sa mănânc si caserola de plastic in care mi-ai adus mancarea. Tot înseamnă o bucatica de pește cu niște piure. Aș mânca si masa pe care e pusa caserola.
20:00 Ii spun lui Alex sa stea liniștit. Sigur nu vine Andrei astăzi. Colega de rezervă a născut prin cezariana si probabil se afla deja la terapie intensivă. Soțul a venit cu bebicul in cameră. E atât de fericit. Intr-un final rămân singură in cameră. Eu si cartea mea. Andrei sigur nu vine astăzi.
23:00 Tocmai a plecat tanti cu TNS-ul si ceva se schimbă. Asta este contractia oare? O durere intensă in partea inghinala ma lasa fără aer. Am uitat tot ce am citit si ce am aflat in ultima perioada. Cum trebuia sa respir? O sa-mi bag ****. Încerc sa ma țin de suportul patului si sa imi aduc aminte sa respir. 45 secunde trec de parcă ar fi ore. Asta e contractia ușoară?? La naiba. Oare sa o chem pe tanti cu TNS iar? Nu. Doctorul spunea sa aștept contractii din 6-7 minute, care sa dureze un minut. Deci sa le monitorizez. F**k mai vine una!! Deci cum sa respir?!?! Cacat!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)